Blogu' lu' Alin…

Muzeul Banatului Montan

Din initiativa unor iubitori ai traditiei locale a luat nastere in anul 1957, in cadrul uzinelor resitene, un „Comitet pentru infiintarea muzeului”. Intelectuali resiteni au vizat salvarea cu prioritate a vechiului patrimoniu industrial local. Demersul iubitorilor istoriei industriale si culturale locale a gasit vointa politica necesara la autoritatile locale care au aprobat in toamna anului 1959, infiintarea unui muzeu orasenesc la Resita. De altminteri, sediul initial al muzeului s-a aflat la parterul Sfatului popular al Raionului Resita, pe Str. 6 Martie nr.27.In cursul anilor 1960-1962, cu sprijinul Muzeului Banatului din Timisoara, condus pe atunci de profesorul Marius Moga, s-au facut eforturi deosebite pentru cresterea patrimoniului muzeal prin cercetari arheologice cat si prin achizitii. Profesorul Octavian Raut, cel dintai director al Muzeului orasenesc Resita, a initiat impreuna cu Marius Moga sapaturi arheologice la Berzovia, Ramna si Bocsa. Urmarea acestor cercetari, achizitii si donatii, a fost cresterea spectaculoasa a colectiilor la circa 6000 piese. Aceste acumulari valorice au determinat autoritatile locale sa acorde un spatiu adecvat muzeului, pe strada 7 Noiembrie nr. 50, unde a functionat pana in anul 1972. Ministerul Invatamantului si Culturii, recunostea in anul 1962, Muzeul orasenesc Resita in cadrul institutiilor muzeale din Romania. Dupa reorganizarea administrativa pe judete a Romaniei in anul 1968, muzeul resitean a devenit Muzeul de Istorie al Judetului Caras-Severin, o institutie departamentala care-si exercita activitatea de cercetare a patrimoniului pe un spatiu de aproape 9000 km2.Activitatea stiintifica si muzeologica a fost sustinuta de un grup tanar de arheologi si istorici, dar si de alti colaboratori care au adus o bine-meritata recunoastere stiintifica a Muzeului de Istorie al Judetului Caras-Severin. O perioada nefericita pentru activitatea expozitionala a muzeului resitean a inceput in anul 1972, odata cu reamenajarea urbanistica, impusa de extinderile industriale. Timp de un deceniu si jumatate, pana in anul 1987, muzeul n-a avut un sediu propriu, peregrinand de-a lungul vaii Barzavei. Constructia noului si modernului edificiu inceputa in anul 1975, dupa un proiect al arhitectului Serban Antonecu, a fost finalizata abia in cursul anului 1987. Dotarile interioare si amenajarea expozitionala s-au facut insa in perioada recenta a anilor 1991-2002. Incepand cu anul 1997, Muzeul de Istorie al Judetului Caras-Severin, o denumire standard impusa muzeelor romanesti, a devenit Muzeul Banatului Montan. Structura actuala de personal, cu un numar de 33 de angajati, situeaza muzeul resitean intre institutiile mici din tara dar care desfasoara o activitate la standardele institutiilor cu vechi traditii si un personal stiintific mai numeros.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s